Pentru aceia dintre voi care nu știu asta deja, nu mă identific în cine știe ce măsură cu ceea ce oamenii numesc acasă (ciudat, știu).
Sentimentul de acasă m-a părăsit acum ceva timp…parcă fix atunci când credeam că aveam cea mai mare nevoie de el (îmi aduce aminte de niște oameni, hehe). Dacă m-ai întreba ce înseamnă acasă pentru mine, probabil că aș evita să-ți răspund pe loc pentru că, sincer să fiu, nu prea știu cum s-o dau.
Cum acasă are trei silabe, pot spune că ceea ce semnifică pentru mine acest termen are trei interpretări. Ți-aș putea spune că e mutația din buletin, locul unde mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții. E locul în care am fost la o școală bună și, cel mai probabil, la cel mai bun colegiu din regiune. E locul de unde-mi vin majoritatea oamenilor dragi, e un loc frumos, un oraș al extremelor. Paradoxal vorbind, e un loc urât de foarte mulți oameni din orașul în care stau de patru ani și ceva (n-o să reiau discuția asta acum, din motive evidente)
Ți-aș mai putea spune că acasă pentru mine e orașul în care am ales să merg la facultate (puteam să fiu și mai inspirat cu unele alegeri, dar nu regret nimic). Îi dau Cezarului ce e al Cezarului, așa că voi recunoaște că locul ăsta e minunat, sunt oportunități, iar totul e în mișcare și în curs de dezvoltare. E un loc foarte bun pentru un tânăr, sincer. E locul în care am legat prietenii (nemuritoare, sper eu), am întâlnit oameni extraordinari și m-am bucurat la maxim de viața de student. Paradoxal vorbind, am o relație love-hate cu acest loc. Îmi place orașul, dar spiritul conservator de aici îmi provoacă reflux gastroesofagian uneori. Nu poți progresa dacă rămâi în bula ta, iar ăsta e un lucru care sper să fie înțeles și pe aici. Am avut n ocazii să plec de aici și încă mai am, dar vreau să termin ceea ce am început (plus că am dat-o în bară acum ceva timp și trebuie să îmi duc ratarea la bun sfârșit, nu?). E timp pentru toate…
Iar pentru că tot ce e mai bun vine la final, there is more. Îmi amintesc de vorbele unei profesoare de la facultate care spunea că nu ar trebui să fii mândru doar pentru că ești dintr-un anumit loc. Sunt parțial de acord, nu cred că pe om îl face ce scrie pe buletin, sincer. Orice pădure are uscăturile ei și dacă vrei să fii un om bun, poți să fii și din Papua Noua Guinee.
Daaar…cred că acasă pentru mine e cel mai aproape de locul față de care sunt cel mai departe acum (fizic vorbind). E vorba despre orașul meu natal, locul în care sărăcia lucie și opulența fac o echipă nemaivăzută. E locul din care pleacă cine apucă și se întoarce doar cine e nevoit să o facă. Locul ăsta e la capătul Universului observabil (cum îmi place mie să spun) unde până și trenul are capăt de linie. E drăguț și așezat, dar nu poți crește acolo în zilele noastre. DAR AVEM FUCKING PLAJĂ!
Comparativ vorbind, în locul ăsta am petrecut cel mai puțin timp. Trec rar pe acolo și probabil o voi face din ce în ce mai rar de-acum încolo. Știi ce e ciudat? De fiecare dată când intru în oraș mă cuprinde un sentiment de siguranță și de calm, iar de fiecare dată când plec se rupe ceva în mine. Nu știu de ce, dar las câte ceva din mine de câte ori plec de pe meleagurile natale. Acolo îmi e copilăria, pe străzi prăfuite, cu fotbal printre gunoaie, cu ascunsul prin lanurile de porumb și mâncat cot la cot la aceeași masă cu rromii prin te miri ce case părăsite, nopți pierdute pe plajă și zile în apele Dunării. Povești dureroase, povești frumoase, oameni pentru care aș răsturna munții și oameni pe care nu mai dau două monezi de 1ban, toate astea de-acolo vin.
Știu că pare ciudat, dar vreau să pun locul ăsta pe hartă (bine, geografic vorbind, este deja, dar ai înțeles tu ideea). Vreau să fac locul ăsta cunoscut și vreau să schimb și părerea generală pe care o au oamenii despre orașul în care am domiciliu stabil. Mark my words.
Mi-e dor de casă…
Recomandarea de azi: Spectru – La mine acasă
Scrise de David 