…și nimeni să te salveze. Ăsta e un vers din melodia aia care îmi dă la cap de fiecare dată…poate din cauza faptului că ni se potrivește perfect. Cineva mi-a spus că atunci când ești vesel te bucuri de ritm, iar atunci când ești trist asculți versurile. Așa o fi, nu știu.
Și în ciuda tuturor lucrurilor și cuvintelor spuse, am realizat că vina e la mine. Și îmi asum, deși nu aș fi vrut. E derutant când îți calci pe valori, principii și pe modul de gândire pentru cineva. Exact, un om rece, arogant, ironic și care nu dădea doi bani pe ceea ce cred ceilalți a devenit un copil îndrăgostit parcă pentru prima dată (comparativ vorbind, desigur).
Nu cred că ar trebui să supere faptul că ți-o furi de la cineva, jur (dat fiind contextul). Chiar deloc. Ar trebui să supere planurile, minciunile și mai ales promisiunile încălcate.
Ai putea spune că dau dovadă de imaturitate de îndată ce citești aceste rânduri, dar fiecare scapă de venin cum poate, nu? Sarea de pe rană chiar vindecă, huh?
Mi-aș fi dorit să mă cunoști înainte să te cunosc eu pe tine, înainte de a petrece zile în șir împreună și înainte să mă schimb înainte să îmi dau seama. De ce îmi doresc asta? Poate că nu s-ar fi ajuns aici. Nu s-ar fi ajuns la ceea ce tu numești „comportament pueril” sau „de om slab”. Nu s-ar mai fi citit toate astea și nu aș fi avut nevoie de alte lucruri…cât de ironic, nu? Îi vindeci pe alții distrugându-te pe tine.
Voiam să construim împreună, omule…îți amintești? Dar nu poți construi fără să te murdărești, iar tu, la primele pete, te-ai spălat. Pe mâini. De tot.
Am cunoscut durerea fizică în cele mai extreme forme ale ei, dar nu se compară cu asta. Teribile senzații m-au încercat. Pot scrie sute de rânduri despre tine, mi-ai fost muza preferată. Ți-am oferit tot ce ai meritat și mai ales ce nu ai meritat – viață veșnică printre aceste rânduri și nu numai.
O să mă feresc să spun că a fost dragoste. A fost ceva, dar nu știu ce…știu doar că a fost ceva intens. Nu vreau să mă gândesc la asta acum, nu aș mai termina de scris probabil. Departe de mine gândul de a reproșa ceva chiar dacă unele lucruri sună acuzator. E modul meu (agresiv, cum îi zici tu) de a constata niște lucruri.
Cum orice lucru bun nu e menit să dureze, mă voi opri și eu aici. Promit că nu mai zic de tine, jur că-i ultima dată.
Lăsând șervețelele la o parte, ideea acestui post mi-a venit după ce am citit Încă o lumină, un articol de pe cel mai expresiv blog pe care l-am întâlnit, Petale de Trandafir.
Click pe nume and enjoy!
Recomandarea de azi: Spike feat. Lori – Suflete Pereche
Scrise de David 